CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului, prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CALÍCIU ~i n. Înveliș verde al florilor, constând din sepale separate sau unite între ele. /<fr. calice, lat. calyx, ~cis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CALÍCIU s.n. 1. Înveliș extern al florii, format din sepale. 2. Cupă, potir. 3. Parte a bazinetului în care se colectează urina. [Pron. -ciu. / < fr. calice, cf. gr. kalyx = boboc de floare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CALÍCIU s. n. 1. totalitatea sepalelor unei flori. 2. cupă, potir. 3. (anat.) parte a bazinului în care se colectează urina. (< fr. calice)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CALÍCIU, calicii, s. n. Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale. – Fr. calice (lat. lit. calyx, -cis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CALÍCIU s. 1. (BOT.) cupă, (înv.) pahar. (~ul unei flori.) 2. v. potir.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

calíciu (calícii), s. n. – 1. Învelișul extern al florii. – 2. Vas liturgic, potir. Fr. calice. În terminologia ecleziastică se aude de obicei acel u consonantic, care nu se aude ca termen botanic; în plus, acesta din urmă are pl. caliciuri.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

calíciu s. m. [-ciu pron. -ciu], art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*calíciŭ, V. calice.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*1) cálice n., pl. tot așa, ca nume (lat. cálix, cálicis, d. vgr. kýlix, cupă, pahar). Poet. Cupă, pahar. – Ob., dar greșit, calíciŭ (fr. calice).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink