CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de viorelgrosu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Din căí + suf. -nic.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁINIC adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cáinic adj. m. (sil. cai-), pl. cáinici; f. sg. cáinică, pl. cáinice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cáĭnic, -ă adj. (vsl. kaĭanŭ, part. d. kaĭati sen, a se căina. V. ocaĭanic). Rar. Sărman, lamentabil, jalnic. Plîngăcĭos. – La Cant. căĭálnic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink