CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de viorelgrosu | Semnalează o greșeală | Permalink

CAIÁ caiéle f. Cui cu ajutorul căruia se prinde potcoava de copita calului sau a altor animale de tracțiune. [Sil. ca-ia] /<turc. kayar
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAIÁ, caiele, s. f. Cui de potcoavă. – Comp. tc. kayar „potcoavă cu ghimpi”.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

caiá (caiéle), s. f. – Cui de potcoavă. Tc. kaye, cf. kayar „potcoavă cu țepi, împotriva alunecării” (Șeineanu, II, 76; Tiktin; DAR). După Scriban, din germ. Keil, ipoteză puțin probabilă (după Philippide, Principii, 33, din lat. *clavella).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiélele
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

caĭá f. (poate d. germ. keil, cuĭ, pl. keile, de unde caĭele, caĭa, dacă nu maĭ degrabă d. turc. kaĭar, potcoavă cu colțĭ). Cuĭ de potcoavă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂÍ, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CĂÍ mă ~iésc intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a regreta. /<sl. kajati
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂÍ, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Slav (v. sl. kajati sen).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

!căí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se căiéște, imperf. 3 sg. se căiá; conj. prez. 3 să se căiáscă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de nsho_ci | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂÍ vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se scârbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. v. pocăi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂÍ vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IARBĂ-DE-PE-MARGINEA-CĂII s. v. timoftică.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remușcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitență” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina și pocăi. Der. căială, s. f. (regret, remușcare); căință, s. f. (părere de rău); necăință, s. f. (lipsă de căință).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

căí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căiésc, imperf. 3 sg. căiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căésc, V. căĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) căĭésc (mă) v. refl. (vsl. kaĭati sen, a se căi. V. și pocăĭesc). Regret ceĭa ce am făcut eŭ: mă căĭesc de fapta mea, c´am făcut asta.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink