CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofanei. – Onomatopee.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚA interj. (se folosește pentru a imita strigătul coțofenei). /Onomat.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofenei.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cáța interj. – Imită strigătul coțofenei, și prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creație expresivă, cf. numele acestei păsări, coțofană și clanță; pentru compunere, cf. *chiț, haț, cuțu. Se folosește adesea cu reduplicare. – Der. cățăi, vb. (a striga coțofana; a sta la taifas); cîță, s. f. (bibilică); cață, s. f. (persoană care vorbește mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanță, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanță, clonț, cioc. Totuși se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, cața este cuvînt diferit, der. de la acăța (Pușcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Cațaon, s. m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la cață „gaiță” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viața rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. cațaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cáța interj.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. cața.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăța
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ2 ~e f. pop. Persoană răutăcioasă și sâcâitoare. /Din cața
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Postverbal al lui [a]căța.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Din cața.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cáță (băț, persoană rea) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cáță f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde și it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caça. V. cățuĭe, acăț, cațăr, captez). Bîtă lungă cĭobănească cu capătu´ncovoĭat de prins oile. Furcă cu dințĭ încovoĭați de amestecat borhotu cu șișca (Bc.). Fig. Om care se tot ține după tine și de care nu poțĭ scăpa. Adv. A te ținea cață de cineva, a te ținea gîrbă, lipcă, scaĭ (ca să-țĭ dea ceva).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CAȚA, com. în jud. Brașov, pe Homorodu Mare; 2.415 loc. (1991). În satul Beia se află o biserică fortificată (sec. 14-16), cu un altar poliptic atribuit lui Johannes Stoss.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a umbla cu cața expr. a înșela.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cață, cațe s. f. 1. (pop.) v. capră (2.) 2. personaj feminin din romanele și filmele polițiste, care, sub masca ingenuității, ascunde un caracter infam.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează!
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink