cărăvéĭ și caravéĭ n., pl. eĭe (cp. cu reteveĭ). Ban. Olt. Lodbă, bucată de lemn scurtă și groasă: băgaŭ (în foc) caraveĭe, că era pădurea lîngă bordeĭ (NPl. Ceaur, 39). Fig. Iron. Om scund și gros, buricu pămîntuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink