CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. [Pr.: -ră-u-] – v. cărăuși.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. – V. cărăuși.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂRĂUȘÍT s. v. cărăușie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cărăușít s. n. (sil. -ră-u-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Din cărăuș.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

cărăușí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăușeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cărăușésc v. tr. Trans. Car cu caru. V. intr. Trăĭesc ca cărăuș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink