CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Refăcut din căpețele (pl. lui căpețel) + suf. -ea.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPEȚEÁ ~éle f. Parte a frâului constând din curelele de care sunt prinse inelele zăbalei. /Din căpețel
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sunt prinse zăbalele. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Din căpețel.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPEȚEÁ s. (Transilv.) căpățan. (~ la frâu.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căpețeá s. f., art. căpețeáua, g.-d. art. căpețélei; pl. căpețéle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căpețeálă f., pl. elĭ (din căpețele, pl. luĭ căpețel. V. căpăstru). Frîu caluluĭ de ham. (Se compune din maĭ multe curele care cuprind capu caluluĭ și une-orĭ și doŭă clape numite ochelarĭ). – Și căpețea, pl. ele, și căpițeală. – Vechĭ. Capitel (la o coloană). Capitul (la o carte). V. bașlic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink