CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Călca + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLCĂTÚRĂ ~i f. 1) Mod de a merge (al cuiva); fel de a umbla; mers; umblet; alură. 2) Locul unde a călcat cineva cu piciorul; urmă. /a călca + suf. ~ătură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Lat. calcatura.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLCĂTÚRĂ s. v. mers.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

călcătúră s. f., g.-d. art. călcătúrii; pl. călcătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

călcătúră f., pl. ĭ. Rezultatu călcăriĭ, urmă. Felu de a călca. Epilepsie, boala copiilor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink