CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) De călăreț; de cavalerie. Oști călărești. – Călare + suf. -esc.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) Care luptă călare. – Din călare + suf. -esc.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

călărésc adj. m., f. călăreáscă; pl. m. și f. călăréști
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

călărésc v. intr. (d. călare). Merg călare: petrec timpu călărind. V. tr. am călărit doĭ caĭ astăzĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CĂLĂRÍ ~ésc 1. intranz. A merge călare. 2. tranz. (caii) A mâna stând călare. /Din călare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A umbla, a merge călare sau a purta animalul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLĂRÍ vb. a încăleca. (~ calul.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

călărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călărésc, imperf. 3 sg. călăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călăreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

călări, călăresc v. t. 1. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. (deț.) a fuma.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink