CĂINÁRE, căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina. – V. căina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂINÁRE, căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂINÁRE s. v. văitat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căináre s. f. (sil. că-i-), g.-d. art. căinării; pl. căinări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂINÁ, căinez, vb. I. Refl. A se tângui, a se văita, a se plânge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplânge. [Var.: căiní vb. IV] – Din sl. kajanŭ (part. lui kajati sen).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CĂINÁ ~éz tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a deplânge; a jeli; a jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CĂINÁ mă ~éz intranz. A-și împărtăși neplăcerile, plângându-se cuiva; a se tângui; a se plânge; a se jeli; a se jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂINÁ, căinez, vb. I. Refl. A se tângui, a se văita, a se plânge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplânge. [Var.: căiní vb. IV] – Slav (v. sl. kajanŭ, part. lui kajati sen).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂINÁ vb. 1. v. văita. 2. v. compătimi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căiná (-néz, -át), vb. – 1. A compătimi. – 2. (Refl.) A se plînge, a se tîngui. Sl. kajati sę (› căi), probabil prin intermediul part. kajanŭ (Cihac, II, 37; DAR; cf. Iordan, BF, VI, 150 și 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepid. qainôn). – Der. cainic, adj. (lamentabil, de compătimit).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

căiná vb. (sil. că-i-), ind. prez. 1 sg. căinéz, 3 sg. și pl. căineáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cáin, a căina, V. căĭnez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

căĭnéz v. tr. (d. caĭnic, a se căi. Cp. și cu ngr. kayménos, nenorocit). Mold. Compătimesc, jălesc. V. refl. Mă plîng, mă vaĭt. – Și căinez și cáin.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink