CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat. care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Cf. kărlik.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÂRLÍG ~ge n. 1) Piesă de metal îndoită la un capăt, care servește pentru a atârna, a prinde sau a agăța un obiect. 2) Parte componentă a undiței, având forma unui ac îndoit, în care se pune momeala. 3) Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură; croșetă; igliță. 4) Prăjină încovoiată la un capăt, cu ajutorul căreia se scoate căldarea din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. 5) Piesă mică cu arc, cu ajutorul căreia se prind rufele pe frânghie. 6) Încuietoare la ușă în formă de cui lung, încovoiat la un capăt, care se agață într-un belciug. 7) rar Porțiune dintr-o mlădiță de viță de vie care se răsădește în pământ; butaș. /<bulg. kărlik
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÂRLÍG s. 1. (reg.) sclimpuș. (~ de rufe.) 2. v. andrea. 3. v. buhai.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÂRLÍG s. v. furcă, pisc.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cârlíg s. n., pl. cârlíge
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A CÂRLIGÁ cârlíg tranz. pop. A face să se răstoarne; a răsturna. /Din cârlig
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE CÂRLIGÁ mă cârlíg intranz. pop. A se deplasa din poziția normală, căzând pe o parte sau întorcându-se cu susul în jos; a se răsturna. /Din cârlig
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cîrlíg (cîrlíge), s. n. – 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Șperaclu, cheie. – 5. Croșetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o ușă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuțit de tăbăcar. – 12. Mlădiță sau cercel de viță de vie. – 13. Subtilitate în argumentație, maliție. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creație expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicații sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.” Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin”, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s. m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s. n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s. f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonț, s. n. (Trans., cîrlig); cîrlionț (var. (s)cîrlion(ț), cîrlioanță), s. m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionța (var. încîrlionța, (în)cîrlionți), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionț nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig”, kŭrljak „agrafă”, kŭrlug „toiag” (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cîrlíg n., pl. e (cp. cu rus. pol. karlik, pitic, d. germ. karl, kerl [Bern. 1, 490]. D. rom. vine bg. kŭrlik, cîrlig de cuĭer, kŭrlĭak, furcă, țăpoĭ, kŭrlug, cață). Vargă (cuĭ ș. a.) de fer [!] (orĭ și de lemn) cu vîrfu´ncovoĭat. Undiță maĭ mare. Butaș de viță tăĭat c´o bucățică de rădăcină. Munt.. Andrea. Fig. Rar. Parte dificilă a uneĭ afacerĭ, nod, cĭot, clencĭ: aicĭ e cîrligu! V. cange, cață, cinghel, gheară, igliță.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÎRLIGELE, com. în jud. Vrancea; 2.868 loc. (1991).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cârligul v. rustemul.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a avea cârlig la cineva expr. a atrage / a seduce pe cineva
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a avea cârlig pentru cineva expr. a se simți atras / sedus de cineva; a simpatiza pe cineva
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink