cârci s.m. (reg.) vârf de lăstar de vie; porțiune dintr-un strugure; strugure mic.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÂRCÍ, cârcésc, vb. IV. (Var.) A (se) zgârci2. (cf. zgârci2)
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
tavi
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micșora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti „a suci” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. și cîrcel. Der. cîrcean, s. m. (căpușă); cîrceag, s. n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s. f. (avorton, stîrpitură). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak „berbec bolnav”, pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cîrcésc v. tr. (vsl. krŭčiti, sŭ-krŭčiti, id.). Vest. Zgîrcesc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cî́rcĭ m. (bg. krŭčŭ, chicĭură, promoroacă; sîrb. krč, cîrcel la nervĭ, la stomah [!]. V. zgîrcesc). Olt. Strugure, cîrcel mare.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink