BUZÁ vb. v. olări, teși.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚZĂ, buze, s. f. l. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. ◊ Buză de iepure = anomalie congenitală care constă în faptul că buza este ușor despicată (ca la iepure). ◊ Expr. (Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înșelat, dezamăgit în așteptările sale. A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a rămâne păgubaș; a fluiera a pagubă. A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva. A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copil) a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza străchinii. ◊ Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui șanț, a unei păduri etc. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. 5. (În sintagma) Buză de bandaj = partea proeminentă a bandajului montat pe roțile autovehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și la conducerea vehiculului respectiv pe șină. – Cf. alb. buzë.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚZĂ ~e f. 1) Fiecare dintre cele două părți cărnoase, proeminente care mărginesc gura din exterior. ◊ ~ de iepure buză ușor despicată (ca la iepure), constituind o anomalie congenitală. A întoarce ~a pe dos a se supăra tare, mai ales fără motiv; a se bosumfla. A-și linge ~ele după ceva a dori ceva foarte tare; a râvni ceva. A-și mușca ~ele a regreta amarnic. A rămâne cu ~ele umflate a rămâne dezamăgit; a fi decepționat de ceva. 2) Linie care mărginește suprafața unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei răni. 3) Partea ascuțită a unui obiect de tăiat; ascuțiș; tăiș. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚZĂ, buze, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. ◊ Buză de iepure = buză ușor despicată (ca la iepure), constituind un defect din naștere. ◊ Expr. (Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înșelat, dezamăgit în așteptările sale. A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare; a se căi. A sufla (sau a bate) în buze = a rămâne păgubaș; a fluiera a pagubă. A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva. A-i crăpa (sau a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Marginea unor obiecte, a unor vase. Buza strachinii. ◊ Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc, margine a unui șanț, a unei păduri etc. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. – Comp. alb. buzë.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚZĂ s. 1. (ANAT.) (înv.) usnă. (~ de sus.) 2. buză inferioară v. labium; buză superioară v. labrum. 3. gură, (înv. și reg.) usnă. (~ a unui pahar, a unui vas.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚZĂ s. v. ascuțiș, lamă, limbă, margine, tăiș.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
búză (búze), s. f. – 1. Fiecare din cele două părți cărnoase care mărginesc gura. – 2. Margine a unei răni. – 3. Labie, margine a vulvei. 4. Margine. – 5. Tăietură. – 6. Parte superioară, culme, vîrf. – Mr. buză, megl. budză. Probabil bot sau lat. botum „bot”, cu suf. -ză (ca în căcărează, gălbează, coacăză, pupăză etc.). Dovada semantică este constituită de sensul 6, care nu se explică plecîndu-se de la accepția de „buză”, ca în bg. buza „obraz”; cf. și bosumflat. Pentru schimbarea semantică, cf. bucă. Prezența cuvîntului în alb. (buzë) a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Cihac, II, 715; Meyer 57; Pascu, II, 218; cf. Capidan, Raporturile, 522). După Jokl, 11, în alb. ar proveni dintr-un cuvînt primitiv cu rădăcina *br- „gură”, cu suf. -zë (cf. lituan. burná „gură”, armen. beran „gură”), ipoteză care ne pare incertă. DAR, Philippide, II, 702 și Rosetti, II, 112, menționează doar corespondența rom. cu alb., fără a trage concluzii. După părerea noastră, alb. trebuie să provină din rom. Nici izvoarele lat. indicate pînă acum nu sînt convingătoare. Miklosich, Alb. Forsch., V, 10, se referea cu rezerve la lat. basium; ipoteză reluată de Schuchardt, Vok, III, 50, care se gîndea la o confuzie a lui basium cu bucca. Pușcariu 242 (și JB, XI, 48) imagina o rădăcină lat. *bud-, cf. fr. bouder, sp. buz, ipoteză abandonată în DAR. În sfîrșit, Vaillant, BL, XIV, 16, pornește de la sl. *lobŭza „buză” sau „sărut”, cf. lobŭzati „a săruta” și dăbălăza. Der. buza, vb. (a face bot, a-și umfla buzele); buzat, adj. (cu buze groase, botos; urît, dizgrațios); buzău, adj. (bosumflat, îmbufnat); buzăilă (var. buzilă), s. m. (poreclă pentru botoși, sau pentru copiii plîngăcioși); buzar, s. m. (butuc pus pe jos, spre a servi de suport lemnelor pentru foc); buziș, adv. (într-un singur rînd, unul lîngă altul, formînd front comun); buzos, adj. (botos); buzur(in), adj. (epitet dat oilor), cf. Drăganu, Dacor., VI, 265; răsbuzat, adj. (răsfrînt). Din rom. par a proveni bg. buza „obraz” (Romansky 95; Capidan, Raporturile, 226), buzest „bucălat”, budzule „buze groase”, budzulast „botos” (Candrea, Elemente, 407); pol. buzia „gură, în limbajul infantil” (Berneker 104); adj. buzatisch „botos”; ngr. μπουσλάω „a fi ratat, a da greș” (Meyer, Neugr. St., II, 77); alb. buzë „buză”.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
búză s. f., g.-d. art. búzei; pl. búze
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
búză f., pl. e (de orig. romană, rudă cu fr. bouder, a fi bosunflat, norm. boudsoufler, a unfla pelea; sp. buz, sărutare de împăcare; alb. buză, buză. D. rom. vine bg. buză, buză, obraz. V. bosunflu). Parte de afară a guriĭ și care acoperă dințiĭ. Marginea unuĭ vas, uneĭ țevi: a ajunge în buza tunuluĭ. A rămînea cu buzele unflate, a rămînea păcălit. înșelat, mofluz. A bate din buze la nevoie (ca calu flămînd), a avea mare nevoĭe de un lucru. A rămînea bătînd din buze, a rămînea fără cele necesare.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BUZA, com. în jud. Cluj; 1.540 loc. (1991).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a bate din buze expr. (intl.) a informa poliția.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a face spuză la buze expr. (d. femei) a juisa, a ajunge la orgasm.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i arde buza (după ceva) expr. a râvni (după ceva), a tânji (după ceva); a avea neapărat nevoie (de ceva)
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i crăpa buza (după ceva) expr. a avea mare nevoie (de ceva).
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a lăsa (pe cineva) cu buzele umflate expr. a dezamăgi (pe cineva), a înșela așteptările (cuiva).
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a rămâne cu ața mămăligii / cu buzele umflate expr. (pop.) a rămâne cu paguba, a fi păgubit.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
buze s. f. pl. (eufem.) labii
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink