BURÍC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BURÍC ~ce n. 1) Cicatrice rămasă la mijlocul abdomenului (la om și la mamifere) după tăierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spațiu sau a unei suprafețe situată la o distanță egală de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ◊ ~cul pământului centrul pământului. 3) fig. Organ, persoană, instituție etc. cu rol decisiv în ceva; centru. ◊ A se crede ~cul pământului a se considera cel mai important dintre toți. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat în organismul mamei și primește de la ea hrană. ◊ Copilul cu multe moașe rămâne cu ~cul netăiat când se apucă prea mulți de o treabă, nu se realizează nimic. 5): ~cul degetului partea bombată de la vârful degetului. /<lat. umbulicus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BURÍC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formează în mijlocul abdomenului, după tăierea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În expr.) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BURÍC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ul pruncului.) 2. vârf. (Și-a fript ~ul degetelui.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BURÍC s. v. centru, miez, mijloc.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
buríc (-ce), s. n. – 1. Ombilic. – 2. Vîrful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbĭlῑcus (Pușcariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbŭlῑcus, în care prima parte s-a simțit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. și prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leagă în mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca și cum nu ar fi o extindere normală și generală a sensului primitiv al cuvîntului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricătură, s. f. (proeminență).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
buríc s. n., pl. buríce
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) buríc n., pl. e (lat. umbilicus, it. belico, sard. umbiligu, pv. umbrilh [azĭ embourigon], fr. nombril, sp. ombligo, pg. embigo). O mică cicatrice rămasă în mijlocu pînteceluĭ de la intestinu pin care se nutrea fătu în pîntece. Punctu în prejuru căruĭa se învîrtesc dungile peliĭ aproape de vîrfu degetuluĭ. Buricu pământuluĭ (iron.), om scund.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) buríc (mă) v. refl. Iron. Mă fudulesc, mă îngînf (îmi scot buricu saŭ peptu înainte).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BURICÁ, buric, vb. I Refl. (Reg. și fam.) A se ridica, a se înălța. – Din aburca + buric.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BURICÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BURICUL-PĂMÂNTULUI s. v. mama-pădurii.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
burícul-ápei s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se crede buricu’ pământului expr. a se considera cel mai important dintre toți; a fi îngâmfat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
buricul pământului expr. (peior.) persoană încrezută / îngâmfată.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink