bungeác (ea dift.) n., pl. inuz. urĭ (var. din buncĭuc, adică „tuĭ, coadă de cal, plantă echisetacee”. La Cdr. sîrb. bučjak, făget). Nord. Mușchĭ vegetal care formează frumosu covor al munților. Trans. Putregaĭ gros compus din vreascurĭ și frunze în văgăunĭ. – Și bugeac.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

peníța-bungeácului s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink