BUNĂTÁTE, (1 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -atis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BUNĂTÁTE ~ăți f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plină de bunăvoință; amabilitate. ◊ Ai ~atea fii amabil. 3) pl. Faptă bună; binefacere. ◊ Fă-mi ~atea fă-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate bună. 5) pl. Mâncăruri și băuturi gustoase. [G.-D. bunătății] /<lat. bonitas, ~atis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -itatis.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bunătáte s. f., g.-d. art. bunătắții; (binefaceri, mâncăruri, bogății) pl. bunătắți
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

BUNĂTÁTE s. 1. v. blândețe. 2. v. amabilitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Bunătate ≠ răutate
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bunătáte (bunătắți), s. f. – 1. Însușirea de a fi bun. – 2. Blîndețe, dulceață. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate bună, valoare. – 5. Bunuri, bogății, averi. – 6. (Pl.) Mîncare sau băutură foarte bună. – Mr. bunătate, megl. bunătati. Lat. bŏnĭtātem (Pușcariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bontá, prov. bontat, fr. bonté, sp. bondad, port. bondade. – Der. îmbunătăți, vb. ( a face ca ceva să devină mai bun).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bunătáte s. f., g.-d. art. bunătății; (binefaceri, mâncăruri bune, bogății) pl. bunătăți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bunătate f., pl. ățĭ (lat. bónĭtas, -átis, it. bontá, pv. bontat, fr. bonté, sp. bondad, pg. bondade). Calitatea de a fi bun. O bunătate de om, un om foarte bun. A face cuĭva o bunătate, a-ĭ face un bine, un serviciŭ. Ia fă bunătate și..., ĭa fă bine, ĭa fă-mi plăcere și... Pl. Bunătățĭ, lucrurĭ bune de mîncat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bunătățéz V. îmbunătățimez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink