BUIMÁC, -Ă, buimaci, -ce, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BUIMÁC ~că (~ci, ~ce) (despre persoane) Care și-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza somnului, băuturii, fricii etc.); năuc; zăpăcit; bezmetic. [Sil. bui-mac] /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BUIMÁC, -Ă, buimaci, -e, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BUIMÁC adj. 1. amețit, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit, (pop.) bâiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. v. zăpăcit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Buimac ≠ dezmeticit
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

buimác (buimácă), adj. – Tulburat, amețit, năuc. Origine necunoscută. Legat fără îndoială de bui și buiac, chiar dacă lipsește etimonul exact (Cihac, II, 31). Este puțin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe tc. buyunmak „a crește”. – Der. buimăci, vb. (a zăpăci, a ameți, a tulbura); buimăceală, s. f. (năuceală, stupoare); buimăcie, s. f. (rar, năuceală); buimatec, adj. (rar, năuc, prostit).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

buimác adj. m., pl. buimáci; f. sg. buimácă, pl. buimáce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

buĭmác, -ă adj. (turc. buĭumak, osm. búĭúmak, a crește mare, d. buĭ, büyúk, mare, adică „crescut buĭac”, după cum se zice „mere nebune” adică „foarte marĭ”. V. buĭac). Fam. Amețit, zăpăcit, năuc: buĭmac de somn, de groază.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink