BUIMĂCÍT, -Ă, buimăciți, -te, adj. Buimac. – V. buimăci.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BUIMĂCÍT, -Ă, buimăciți, -te, adj. Buimac. – V. buimăci.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BUIMĂCÍT adj. 1. v. buimac. 2. v. zăpăcit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A BUIMĂCÍ ~ésc tranz. A face să se buimăcească; a zăpăci; a năuci; a ului. /Din buimac
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE BUIMĂCÍ mă ~ésc intranz. A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /Din buimac
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) ameți, a (se) zăpăci. – Din buimac.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BUIMĂCÍ vb. a (se) ameți, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bâigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A buimăci ≠ a dezmetici
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A se buimăci ≠ a se dezmetici
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

buimăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcésc, imperf. 3 sg. buimăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. buimăceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

buimăcésc v. tr. (d. buĭmac). Amețesc, zăpăcesc, năucesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink