BUDÁ, budez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ține la distanță, a-și exprima nemulțumirea (față de cineva) printr-o atitudine indiferentă sau morocănoasă. – Din fr. bouder.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BUDÁ vb. intr. A se arăta nemulțumit (față de cineva) printr-o atitudine îmbufnată sau indiferentă. ◊ (fam.) a face mutre (cuiva). (< fr. bouder)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Búda/Búddha [ddh pron. d] s. propriu m.
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
liastancu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
budá vb., ind. prez. 1 sg. budéz, 3 sg. și pl. budeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BUDA, com. în jud. Buzău, pe Rîmnic; 3.570 loc. (1991). Centru pomicol.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BUDA, lac glaciar pe versantul sudic al M-ților Făgăraș, la 2.056 m alt.; 0,9 ha; ad. max.: 2,2 m. De aici izv. pîrîul Buda, unul dintre izv. Argeșului.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LEXICONUL DE LA BUDA, nume sub care este cunoscut „Lesiconul romanesc-latinesc-unguresc-nemțesc”, apărut la Buda în 1825. Elaborat de reprezentați ai Școlii Ardelene (început de S. Micu, principalii autori au fost: P. Maior, I. Cornelli, V. Coloși, I. Teodorovici ș.a.). Marchează începutul lexicografiei românești moderne (are c. 10.000 articole-titlu și conține indicații etimologice), pe care a influențat-o în sens latinizant.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink