BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium¹. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A BUCIUMÁ búcium intranz. 1) A scoate sunete de bucium, suflând; a cânta din bucium. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a răspândi o știre la toată lumea; a trâmbița. [Sil. -ciu-ma] /<lat. bucinare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BUCIUMÁ², búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BUCIUMÁ¹ vb. I. v. bușuma.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

buciumá vb., ind. prez. 1 sg. búcium, 3 sg. și pl. búciumă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) búcĭum, a --á v. intr. (lat. búcino, -áre). Sun din bucĭum. V. tr. Chem sunînd din bucĭum: ĭa bucĭumă-l! Fig. Trîmbițez, răspîndesc în lume: a bucĭuma o veste. – Și -ez. Vechĭ. búcin, búcĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

buciuma, bucium v. t. a linguși; a se purta slugarnic.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink