BÚCIUM1, buciume, s. n. Instrument muzical de suflat în forma unui tub tronconic foarte lung, făcut din coajă de tei, din lemn sau din metal și folosit în special de ciobani pentru chemări și semnale. [Var.: búcin s. n.] – Lat. bucinum.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚCIUM2, buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau buștean (de arbore); spec. butuc de viță de vie. 2. Butuc (al roții carului). – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚCIUM ~e n. Instrument muzical de suflat, având forma unui tub conic, lung de aproape 3 m, confecționat din coajă de tei sau din lemn, folosit (mai ales de ciobanii de la munte) pentru chemări sau semnale. [Sil. -cium] /<lat. bucinum
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚCIUM1, buciume, s. n. Instrument muzical de suflat în forma unui tub conic, lung, făcut din coajă de tei sau din lemn și folosit în special de ciobani pentru chemări și semnale; tulnic. ♦ Sunet scos cu acest instrument. [Var.: (reg.) búcin s. n.] – Lat. bucinum.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚCIUM2, buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau tulpină de arbore; (în special) butuc de viță de vie. 2. Butucul roții carului, în care sunt înfipte spițele. – V. arom. bucium, megl. buciun „buștean”.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚCIUM s. (MUZ.) (Maram.) trâmbiță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚCIUM s. (BOT.) (pop.) butuc, (reg.) muzuc.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BÚCIUM s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
búcium (búciume), s. n. – 1. Instrument muzical de suflat, folosit de ciobani, de mari dimensiuni (pînă la 3 m lungime), făcut dintr-o ramură scobită de tei, arțar sau cireș, sau de doage strînse tare cu fîșii de coajă de cireș. – 2. Trunchi, buștean, butuc. – 3. Butuc de roată. – 4. Tub în general. – Var. buci(u)n, buciume, buciumă, toate înv. – Mr. bucium „trunchi”. Lat. būcĭna sau būccĭna (Pușcariu 228; REW 1368; Candrea-Dens., 193; DAR); cf. v. fr. buisine, sp., port. bocina. Fonetismul prezintă unele dificultăți. Rezultatul normal, bucin(ă), s-a modificat, în privința vocalismului, prin propagarea timbrului u, și în același timp, prin asimilarea lui n final cu labiala inițială. (Cf. Candrea, Éléments, 59). DAR consideră că bucium 2, este un cuvînt diferit, care este în legătură cu butuc; în realitate, este vorba numai de o extindere a sensului 1, dat fiind că bucium este, la prima vedere, o ramură groasă sau un trunchi de grosime medie, cu coajă, dar curățat de crengi. Der. bucinar, s. m. (coșar); buciniș, s. m. (cucută, Conium maculatum, angelică, Archangelica officinalis); buciuma (var. înv. bucina), vb. (a cînta din bucium; a vesti, a anunța), din lat. būccĭnāre (Pușcariu 229; Candrea-Dens., 194; REW 1369); buciumaș, s. m. (persoană care cîntă din bucium); buciumător, adj. (tunător). – Din rom. provine bg. bučimiš (Conium maculatum), cf. Capidan, Raporturile, 210.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
búcium (instrument, trunchi) s. n., pl. búciume
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) búcĭum n., pl. e (lat. búcina, probabil din bovicina, d. bos, boŭ, și canere, a cînta. V. zbucĭum). Mare trîmbiță (de peste doĭ metrĭ) făcută din doage supțirĭ legate cu coajă de teĭ orĭ de altceva (azĭ făcută și din tinichea), întrebuințată la dat semnale la munte, ĭar în vechime și la războĭ. S.m. Vechĭ. Trunchĭ, butuc, tulpină: bucĭumu vițeĭ. – Vechĭ búcin, bucĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen. În Trans. și túlnic.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) búcĭum, a --á v. intr. (lat. búcino, -áre). Sun din bucĭum. V. tr. Chem sunînd din bucĭum: ĭa bucĭumă-l! Fig. Trîmbițez, răspîndesc în lume: a bucĭuma o veste. – Și -ez. Vechĭ. búcin, búcĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A BUCIUMÁ búcium intranz. 1) A scoate sunete de bucium, suflând; a cânta din bucium. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a răspândi o știre la toată lumea; a trâmbița. [Sil. -ciu-ma] /<lat. bucinare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
buciumá vb., ind. prez. 1 sg. búcium, 3 sg. și pl. búciumă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BUCIUM, com. în jud. Alba; 2.105 loc. (1991). Expl. de min. auroargentifere, cunoscute din epoca romană (sec. 2-3), pirită cupriferă și min. complexe. Important centru de cojocărit (cojoace și pieptare frumos ornamentate); bogat port popular. Pe terit. com. se află Detunatele. Turism.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bucium, instrument aerofon natural specific folclorului românesc. Plaiurile munților noștri răsună încă de sunetul pătrunzător al acestui străvechi instrument păstoresc. Pe povârnișurile de miazăzi și de răsărit ale Carpaților, în munții din N țării și în Munții Apuseni se pot întâlni cinci tipuri de b., deosebite prin forma țevii, lungă între un metru și jumătate și peste trei metri, dreaptă ori încovoiată, conică pe toată lungimea sau cilindrică, cu capătul inferior ușor conic. Păcurarii îl mai numesc bucin, bucen, trâmbiță, trâmbită, tulnic etc. și îl fac din doage lungi de lemn de brad, frasin, tei sau alun. Doagele le dobândesc despicând în lung lemnul bine uscat și scobind miezul. Cele două jumătăți sunt pe urmă lipite și strâns înfășurate cu curmei de tei, coajă de mesteacăn sau coajă de cireș. În partea de miazănoapte a țării, b. sunt adesea din tablă, făcute de meșteșugari din sate sau târguri, uneori cu țeava de două ori încolăcită (cam ca un trombon*). „Tulnicu” Țării Moților, din care cântă mai ales fetele și nevestele, este întotdeauna din doage de brad, legate din loc în loc cu inele de răchită. B. este un instrument de suflat natural. Sunetele pe care le scoate (seria de armonice* ale sunetului fundamental, între armonicele 3 și 16), diferă după lungimea și forma tubului sonor, după îndemânarea instrumentistului, dar și pe potriva melodiilor specifice, obișnuite în partea locului. Întrebuințat altădată și pentru semnalizări militare – bătrânele cronici pomenesc adesea de glasul b., care dădea semn de război – actualmente este folosit aproape numai de păstori. Din el intonează felurite semnale (2), strâns legate de munca lor de toate zilele: A oilor, Cînd vin oile la muls, La făcutul cașului, Când coboară oile de la munte ș.a., dar și diferite „zicăli” în scop de divertisment. În ținuturile din partea de miazănoapte a țării, din b. se cântă și la înmormântare. V. Alphorn.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BUCIUMUL, periodic „politic, literar, comercial”. A apărut la Paris, apoi la București, în anii 1862-1864. Stil jurnalistic modern, marcat de personalitatea dinamică și polemică a directorului C. Bolliac.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
buciuma, bucium v. t. a linguși; a se purta slugarnic.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink