buchereá adj. f. – (Oaie) cu lînă lungă și fină. – Origine necunoscută. Este puțin probabilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 442, din gr. βούϰραιρος.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BUCHERÍ, bucheresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A silabisi (un text). – Din bucher.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A BUCHERÍ ~ésc tranz. fam. 1) (texte) A citi cu greu, pronunțând pe litere sau pe silabe; a silabisi. 2) A învăța mecanic, citind de multe ori; a toci. /Din bucher
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BUCHERÍ, bucheresc, vb. IV. Tranz. A silabisi. – Din bucher.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BUCHERÍ vb. 1. v. silabisi. 2. (fig.) a toci. (Toată ziua ~ lecțiile.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bucherí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucherésc, imperf. 3 sg. buchereá; conj. prez. 3 sg. și pl. buchereáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) bucherésc v. tr. și intr. (d. bucher. V. buchisesc). Învăț orĭ lucrez cu bucheru: a bucheri o biată lecțiune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink