10 definiții pentru bruft

bruft sn [At: DA ms / Pl: ~ uri / E: nct] Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă).

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). – Et. nec.

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). – Et. nec.

BRUFT, brufturi, s. n. (Mold.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria.

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria. – Postverbal al lui bruftui.

bruft (reg.) s. n., pl. brúfturi

bruft s. n., pl. brúfturi

bruft (brúfturi), s. n. – Văruit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „acțiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu pol. obrzucić, din sl. rjutiti „a zăcea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a vărui; a brusca); bruftu(lu)ială, s. f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan, BF, II, 192, consideră bruftui drept creație expresivă; în ce ne privește, credem că este expresivă numai adăugarea grupului lu, la var.

bruft n. lutul moale ce zidarul aruncă pe perete. [Origină necunoscută].

bruft n., pl. urĭ (cp. cu praftură). Prima tencuială nenetezită aruncată pe zid.

Intrare: bruft

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bruft bruftul
plural brufturi brufturile
genitiv-dativ singular bruft bruftului
plural brufturi brufturilor
vocativ singular
plural