BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria. – Postverbal al lui bruftui.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bruft (brúfturi), s. n. – Văruit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „acțiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu pol. obrzucić, din sl. rjutiti „a zăcea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a vărui; a brusca); bruftu(lu)ială, s. f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan, BF, II, 192, consideră bruftui drept creație expresivă; în ce ne privește, credem că este expresivă numai adăugarea grupului lu, la var.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bruft s. n., pl. brúfturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bruft n., pl. urĭ (cp. cu praftură). Prima tencuială nenetezită aruncată pe zid.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink