BRIÁNȚĂ s. f. (Franțuzism) Strălucire. [Pr.: bri-an-] – Din fr. brillance.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRIÁNȚĂ s. f. 1. strălucire. 2. (fig.) splendoare, măreție, pompă. (< fr. brillance)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
briánță s. f. (sil. bri-an-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
briánță s.f. (franțuzism; livr.) Strălucire ◊ „A.B. [este] inteligent cu măsură (iată o supremă probă de electrificare interioară: să înțelegi și că uneori prea multă brianță strică).” Cont. 3 XI 78 p. 8. ◊ „[...] aparatul lui I.M. își dă drumul cu brianță, plutește peste livezi, peste câmpuri, parcă peste însuși spațiul mioritic [...]” R.l. 17 IV 80 p. 2 (din fr. brillance; DMC 1970; DEX-S)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink