BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț. 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. – Brăcină (reg. „cingătoare” < lat.) + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. (Pop.) Șiretul (sau sfoara, cureaua) cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc. – Din brăcire (puțin folosit) + suf. -ar.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BRĂCINÁR s. (pop.) bârneț. (~ la ițari.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BRĂCINÁR s. v. crucea dinapoi, spetează.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

brăcinár s. n., pl. brăcináre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

brăcinár s. n., pl. brăcinare; (în gen.) s. m., pl. brăcinari, conform Dicționarului limbii române (Academia Română).
Sursa: DMLR (1981) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

brăcinár n., pl. e (din brăcirar, d. brăcire). Vest. Sfoara cu care se strîng cioareciĭ. Lemnu care unește furca caruluĭ (în care se îmbucă furca caruluĭ). – Și bîrcinar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

desfăcut la brăcinari expr. care provoacă (pe cineva) la o competiție.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink