BORȚ, borțuri, s. n. (Reg.) Pântecele femeii gravide. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BORȚ ~uri f. pop. Pântece de femeie gravidă. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BORȚ, borțuri, s. n. (Reg.) Pântecele umflat al femeii însărcinate.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

borț (bórțuri), s. n. – Burtă, pîntece, mai ales cel al femeilor însărcinate. Creație expresivă, bazată pe de o parte pe consonanța brf, blf, care indică ideea de „masă moale sau flască” (cf. bîrfi, bolfă), și pe de alta pe rădăcina expresivă borh- (ghiorț-), care exprimă zgomotul ghiorțăiturilor. Se știe că „în general, numele dat abdomenului sînt de origine obscură” (Meillet-Ernout, abdomen); în acest caz, pare să fi servit drept punct de plecare ideea de „zgomot al mațelor”, ca în burduf și burdihan (pentru imaginea de „masă moale” = „pîntece”, cf. burfă). În pofida oscilațiilor multor filologi, nu este posibilă să se despartă borț de burtă, s. f. (pîntece), care este un sing. regresiv, format de la pl. borți, burți. Totuși, DAR consideră îndoielnică această relație, și sugerează pentru borț o der. de la alb. bark, la o rădăcină indo-europeană *bher- „a duce” (cf. Meyer 27). După Densusianu, GS, I, 350, rădăcina burd- (de la burduf) s-a contaminat probabil cu bute; Pascu, Arch. Rom., VII, 566, pleacă de la bg. tărbuch, a cărui legătură cu rom. pare îndoielnică. Giuglea, Dacor., IV, 1554, pune în legătură pe burtă cu gr. ßαρύτηζ; în vreme ce Diculescu 177 (urmat de Gamillscheg, Rom. Germ., II, 260), se gîndește la got. sau gepidicul baurthei (› germ. Bürde „greutate, povară”), sau la dan. bür „sînul mamei” (cf. burduf). În sfîrșit, Lahovary 319 consideră cuvîntul ca fiind anterior epocii indo-europene, pe cînd Rohlfs, Differenzierung, 24, continuă să-l considere „obscur”. Este cuvînt general folosit, cu excepția Trans. de Nord (ALR, 42). Der. borțoi, s. m. (Banat, piatră, bolovan); borțos, adj. (burtos); borțoșa, vb. (a lăsa grea; în Arg., a înrăutăți, a ieși prost); îmborțoșa, vb. (a se îngrășa; Arg., a ieși prost); burtă, s. f. (pîntece; convexitate); burtăverde, s. m. (burghez, materialist, epicurian); burtos, adj. (pîntecos). Bg. burta provine din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 226).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

borț s. n., pl. bórțuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

borț n., pl. urĭ (din borțos). Munt. Triv. Pîntece mare (la femeile grávide).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink