BONTÍ, bontesc, vb. IV. Tranz. A teși muchia unui obiect, dându-i o formă cilindrică. – Din bont.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

bontí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bontésc, imperf. 3 sg. bonteá; conj. prez. 3 sg. și pl. bonteáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BONT boántă (bonți, boánte) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

Bont ≠ ascuțit
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bont adj. m., pl. bonți; f. sg. boántă, pl. boánte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) bont V. bunt.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink