BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BOBÂRNÁC ~ce n. Lovitură dată cu degetul mijlociu, desprins brusc și cu putere de sub degetul mare. /Orig. nec.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată cu degetul mijlociu încovoiat, apăsat sub cel mare și destins apoi brusc. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BOBÂRNÁC s. (Mold.) sfârlă. (I-a tras un ~ peste nas.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bobârnác s. n., pl. bobârnáce
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bobîrnác (bobîrnáce), s. n. – Lovitură dată peste nas, peste ureche, prin destinderea degetului arătător sau mijlocitor după ce a fost încordat pe degetul mare. Germ. Schabernack (Iordan, BF, VI, 164).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bobîrnác n., pl. e (d. borbonac, care se izbește și cu sfîrla). Fam. Lovitură dată cu unu din cele patru degete (maĭ ales arătătoru orĭ cu mijlociu) după ce a fost despecat din degetu cel mare, sfîrlă. Fig. Iron. Mustrare, observațiune: a primi bobîrnace.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bobârnaci v. colind.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a da un bobârnac expr. a face o aluzie răutăcioasă la adresa cuiva.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink