blago-. Element sl. care intră în compunerea unui anumit număr de cuvinte, în care redă sensul gr. εὑ-. Cea mai mare parte a termenilor astfel compuși sînt înv.; singurul de circulație relativ generală este ultimul: blagocestie, s. f. (milă), din sl. blagočistije; blagocestiv, adj. (milos), din sl. blagočĭstivĭ; blagocin, s. m. (Mold., înv., arhiereu), din rus. blagočinnyi; blagodarenie, s. f. (mulțumire), din sl. blagodarenije; blagodari, baglodorî, vb. (a mulțumi), din sl. blagodariti; var. modernă blogodori, blodogori (a bombăni); cf. Șeineanu, Semasiol., 118; blagorodnic, adj. (nobil), din sl. blagorodĭnikŭ; blagorodni(ci)e, s. f. (noblețe); blagoslovi, vb. (a binecuvînta), din sl. blagosloviti; der. blagosloveală, blagoslovenie, s. f. (binecuvîntare); blagoslovitor, adj. (care blagoslovește).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

blágo-, prefix slavonesc ca înseamnă „bine” (ca și vgr. eŭ și ngr. ev), ca: blagoslovesc, curat. rom. binecuvîntez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BLÁGĂ, blăgi, s. f. (Reg.) Bogăție, avere. – Din sb. blago.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BLÁGĂ s. v. avere, avut, avuție, bogăție, bun, mijloace, situație, stare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blágă (blắgi), s. f. – Avut, bogăție. Sb. blago (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac). Se folosește mai ales în Banat și Trans.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

blágă f. fără pl. (vsl. blago, bunătate). Fam. Bunătate, blîndeță, milă: blaga luĭ Dumnezeŭ. Ban. Olt. (după sîrb) Bogăție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink