BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea omului blând; purtare de om blând. – Blând + suf. -ețe.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BLÂNDÉȚE f. 1) Caracter blând. 2) Atitudine de om blând. [Art. blândețea; G.-D. blândeții] /<lat. blandities
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea de a fi blând; purtare, vorbă de om blând. – Din blând + suf. -ețe.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BLÂNDÉȚE s. bunătate, (livr.) mansuetudine, (rar) blajinătate, (reg.) bunete. (Om de o mare ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Blândețe ≠ cruzime, ferocitate, răutate
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blândéțe s. f., art. blândéțea, g.-d. art. blândéții
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

blîndéță (est) și -éțe (vest) f., pl. ețĭ (d. blînd). Calitatea de a fi blînd: a vorbi, a te apropia cu blîndeță.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink