BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii de origine vegetală. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BITÚMEN n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea naturală în pământ a resturilor organice. /<lat. bitumen
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BITÚMEN s.n. Material compus dintr-un amestec de hidrocarburi, provenit din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. [Pl. -nuri. / < lat. bitumen].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BITÚMEN s. n. material bogat în hidrocarburi, din transformarea naturală a rășinilor de plante și a cerii. (< lat. bitumen)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea, în condiții naturale, a cerii și a rășinii plantelor. – Germ. Bitumen (lat. lit. bitumen).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bitúmen s. n. – Material provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii vegetale. Lat. bitumen (sec. XIX). Cuvînt rar; în locul lui se folosește asfalt. În schimb, se folosește der. bituminos, adj., din fr. bitumineux.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bitúmen s. n., pl. bitúmene
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BITUMENE GAZOÁSE s. pl. v. gaze naturale.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bitúm și (rar) bitúmen n. fără pl. (fr. bitume, d. lat. bitúmen. Cp. cu examen, specimen, volum). Smoală, o substanță minerală inflamabilă lichidă și gălbuĭe saŭ solidă și neagră care se găsește în pămînt și din clasă căreĭa face parte păcura, petrolu, cărbunele de pămînt, catranu, asfaltu ș.a. (Cu ĭa se ung corăbiile că să nu intre apă pin crăpăturĭ).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

BITÚMEN (‹ germ., lat.) s. n. (GEOL.) Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace în oxigen. ♦ B. gazos = gaze naturale. ♦ B. lichid = petrol. ♦ B. solid = nume generic pentru asfalt, ozocherită, parafine naturale etc.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bitumen, (engl.= bitumen) compus natural format dintr-un amestec de hidrocarburi cu grade diferite de viscozitate. B. este un produs care rezultă prin transformarea materiei organice și stă la originea formării petrolului și gazelor naturale. După modul de zăcământ, se disting b. fixe (polibitumene); șist. bituminoase (disodile, menilite) și b. libere (anabitumene), lichide (țiței), gazoase (gaze naturale) și solide (parafine naturale, ozocherită, asfalt). B. în stare fluidă umplu porii rocilor în care se găsesc (nisipuri, gresii), se acumulează în goluri (calcare cavernoase) sau de-a lungul unor sisteme de fisuri.
Sursa: Petro-Sedim | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink