bitirmeá, bitirméle, s.f. (înv.) învoială.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bitirmeá (-éle), s. f. – Acord, tranzacție. Tc. bitürme (DAR). Este înv. ca și der. bitirdisi, vb. (a ajunge la un acord; a se învoi; a compensa), din tc. bitürmek.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bitirmeá și betermeá f. pl. ele (turc. bitirmé, în bloc, în total). Pe la 1800. Învoială, angajament.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink