BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BITÁNG adj. v. natural, nelegitim.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BITÁNG adj., s. v. bastard.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BITÁNG s. v. copil din flori.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bitáng, bitángă, bitángi, bitánge, adj. (reg.) 1. străin. 2. vagabond, ștrengar. 3. bastard; copil nelegitim.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bitáng (bitángi), s. m. – 1. Străin, din altă parte. – 2. Vagabond. – 3. Bastard, fiu natural. Mag. bitang (Cihac; Gáldi, Dict., 108). Se folosește în Trans. (cf. ALR 211). Cf. sb. bitanga „leneș”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bitáng s. m., pl. bitángi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bitáng, -ă adj. s. (ung. bitang). Trans. Străin (Vechĭ). Vagabond, ștrengar. Bastard (cp. cu picĭ). – și bitong, -oangă, și bitan, -ncă. V. fochĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bitángă s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink