BIRUÍNȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BIRUÍNȚĂ ~e f. Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-o luptă, într-o competiție sportivă, într-un domeniu de activitate etc.); victorie; izbândă. [G.-D. biruinței; Sil. -ru-in-ță] /a birui + suf. ~ință
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BIRUÍNȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Din birui + suf. -ință.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BIRUÍNȚĂ s. izbândă, victorie. (A repurtat o mare ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Biruință ≠ înfrângere
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

biruínță s. f., g.-d. art. biruínței; pl. biruínțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

biruínță f. pl. e. Învingere, victorie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink