BIOCHIMÍE s. f. Știință care studiază compoziția și procesele chimice ale materiei vii; chimie biologică. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimie.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
paula
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BIOCHIMÍE f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul compoziției chimice a materiei vii în corelație cu procesele ei biologice; chimie biologică. [Art. biochimia; G.-D. biochimiei; Sil. -mi-e] /<fr. biochimie
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BIOCHIMÍE s.f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor chimice ce se petrec în organismele vii; chimie biologică. [Cf. fr. biochimie].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BIOCHIMÍE s. f. știință care studiază structura și procesele chimice specifice materiei vii; chimie biologică. (< fr. biochimie)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BIOCHIMÍE s. f. Parte a chimiei care studiază compoziția chimică a materiei vii și procesele chimice care se petrec în această materie. [Pr.: bi-o-] – După fr. biochimie.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BIOCHIMÍE s. chimie biologică.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
biochimíe s. f. (sil. bi-o-) → chimie
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BIOCHIMÍE (‹ fr. {i}) s. f. Știință care studiază organizarea, structurarea și transformarea combinațiilor chimice în organisme vii. Este formată din b. statică sau descriptivă (descrie combinațiile chimice din organismele vii) și b. dinamică (cercetarea metabolismului). Primele concepții științifice privind starea de boală, ereditatea, regimul de viață, influența mediului înconjurător asupra organismului se datoresc lui Hipocrat din Kos, Galenus din Pergam, Ibn-Sina (Avicena), Paracelsus, Van Helmont ș.a. Descoperirile ulterioare au pregătit premisele pe baza cărora Lavoisier a demonstrat rolul oxigenului în procesele arderii și în respirația plantelor și animalelor, cercetările sale fondînd subramuri ale disciplinei (b. vegetală și b. animală). Realizarea primelor sinteze in vitro (Fr. Wöhler, ureea, 1828; N.N. Zinin, anilina, 1842; H. Kolbe, acidul acetic, 1845 ș.a.) a demonstrat posibilitățile nelimitate ale sintezei organice, îndreptînd preocupările către elaborarea unor metode noi de determinare, calitativă și cantitativă, a produselor rezultate în cursul reacțiilor biochimice, în această perioadă b. constituindu-se ca știință de sine stătătoare. În sec. 20, principalele direcții de cercetare au avut ca obiect: acizii nucleici, proteinele, enzimele, alcaloizii, carotenoidele, antibioticele, contracția musculară ș.a. Rezultate obținute au răsplătit activitatea unor chimiști, biochimiști și medici (L. Pauling, H. Corey, J.H. Northrop, J.C. Kendrew, M.F. Perrutz, S. Moore, W. Stein ș.a.) cu Premiul Nobel. În ultimele decenii s-au dezvoltat și cercetări de b. industrială și b. cosmică. În România, contribuții în domeniu au avut: C. Davila, A. Bernath, I. Athanasiu, D. Călugăreanu, E. Riegler, V. Ciocîlteu, E. Macovschi, C. Bodea, C. Rabega ș.a.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink