BINÍȘ, binișuri, s. n. Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească de solemnitate, lungă și cu blană pe margini. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Tc. biniș.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

biníș (biníșuri), s. n. – 1. (Înv.) Cavalcadă. – 2. Pelerină orientală, care la început se punea pentru a călări. – Var. beniș. Tc. biniș „cavalcadă” (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg. binišŭ. Cuvînt importat în sec. XVIII, azi înv. Der. săi sînt împrumuturi directe: binigiu, s. m. (rîndaș care se îngrijește de caii nărăvași), din tc. binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb. bineğije; binișliu, s. m. (curtean), din tc. binișli.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

biníș s. n., pl. biníșuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

biníș și (Mold.) beníș n. pl. urĭ (turc. biniš, beniš, călărie, cavalcadă). Vechĭ. Un fel de manta cu mînicile despicate pe care o purtaŭ la început boieriĭ și cucoanele la alaiurĭ și cavalcade, iar maĭ pe urmă haĭduciĭ și lăutariĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink