BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
paula
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BINÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care constă din două elemente; cu două elemente în componență. Compus ~. Aliaj ~. 2) (despre plante) Care are organele dispuse în perechi simetrice. 3) mat. Care are drept bază numărul doi. ◊ Relație ~ă relație dintre doi termeni. /<fr. binaire
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BINÁR, -Ă adj. 1. Care este compus din două unități, din două părți. ◊ (Muz.) Subdiviziune binară = subdiviziune a unui timp în două, patru sau opt părți egale. ♦ (Despre plante) Cu organele dispuse câte două, câte patru etc. ♦ (Chim.) Compus din două elemente, din două substanțe etc. 2. (Mat.) A cărui bază este numărul 2. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. [Cf. fr. binaire, lat. binarius].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BINÁR, -Ă I. adj. 1. format din două unități; divizibil cu 2. (chim.) constituit din două elemente. ◊ compus din două elemente dispuse câte două. 3. (mat.) a cărui bază este numărul 2. II. s. f. (astr.) stea dublă. (< fr. binaire, engl. binary, lat. binarius)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. Compus din două unități, din două elemente. Aliaj binar. ◊ (Muz.) Subdiviziune binară = subdiviziune a unui timp în două, patru sau opt părți egale. ♦ (Despre plante) Cu organele dispuse câte două, câte patru, câte opt etc. – Fr. binaire (lat. lit. binarius).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
binár adj. m., pl. binári; f. sg. bináră, pl. bináre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
binár, -ă adj. (lat. binarius, d. bini, cîte doĭ. V. combin). Compus din doŭă unitățĭ orĭ din doŭă elemente: număr binar, sarea de bucătărie e un compus binar.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
binar, -ă (‹ lat. binarius, „dublu”), compus din două unități. Valoare b., valoare* ce se poate împărți în două subdiviziuni (nota* întreagă în doime*, doimea în pătrime* etc.). Metru b., unitate metrică cuprinzând doi timpi (I, 2). Formă b., formă compusă din două secțiuni („A”, „B”) aflate în relație antecedent*-consecvent*. Mersul tonal este T-D (fie în simplă cedență (1), fie modulație* în tonalitatea (2) dominantei*) și D-T. Materialul tematic al celor două este înrudit. Uneori A este reluat (mai ales parțial) la sfârșit. Această formă se întâlnește în forma de lied* (arii, dansuri), în sonata* monotematică. V. diviziune (1), formă; metru; ternar.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
binár, -ă, binari, -e adj., s. f. 1. Adj. Care este compus din două elemente, unități sau părți. 2. S. f. (Pl. și binări) Practică în Bis. romano-catolică de a se oficia două liturghii de către aceeași persoană în aceeași zi, practică condamnată de Bis. ortodoxă. – Din fr. binaire, lat. binarius.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink