BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
paula
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BILANȚIÉR, -Ă adj. Cu caracter de bilanț. [Pron. -ți-er. / < it. bilanciere].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BILANȚIÉR, -Ă I. adj. cu caracter de bilanț. II. s. n. registru de înscriere a bilanțurilor. (< it. bilancierre)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bilanțiér s. n. (sil. -ți-er), pl. bilanțiére
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bilanțiér, -ă adj. De bilanț ◊ „Atingerea acestei cifre bilanțiere ne dă prilejul unor constatări [...]” Emisiune Radio 20 III 76. ◊ „Un număr bilanțier și omagial [...]” R.lit. 28 XI 85 p. 19 (din bilanț + -ier; C. Lupu în CL 1/83 p. 50; DN3, DEX-S)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink