BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are două soții, respectiv doi soți; (persoană) culpabilă de a fi contractat două căsătorii paralele. – Din fr. bigame, lat. bigamus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care încheie o nouă căsătorie, fără a desface legal prima; căsătorit concomitent cu două persoane. /<lat. bigamus, fr. bigame
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care se găsește în situația de bigamie. [< fr. bigame, cf. lat. bis – de două ori, gr. gamos – căsătorie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM, -Ă adj., s. m. f. (cel) vinovat de bigamie. (< fr. bigame, lat. bigamus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se căsătorește a doua oară fără ca în prealabil să fie desfăcută legal prima căsătorie. – Fr. bigame (lat. lit. bigamus).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; f. sg. bigámă, pl. bigáme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bigám, -ă adj. și s. (fr. bigame, d. lat. bigamus [d. bis, de doŭă orĭ și vgr. gámos, căsătorie] și digamus, d. vgr. digamos [d. dis de doŭă orĭ și gámos]). Jur. Care se însoară a doŭa oară fără să fi stricat căsătoria dintîĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink