BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE BIFURCÁ pers. 3 se bifúrcă intranz. (despre drumuri, cursuri de apă etc.) A se divide în două (în formă de furcă). /<fr. bifurquer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BIFURCÁ vb. I. refl. A se împărți în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifúrc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BIFURCÁ vb. refl. a se despărți în două ramuri, direcții. (< fr. bifurquer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri. – Fr. bifurquer.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bifurcá (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

BIFURCÁ vb. 1. (reg.) a se crăcăna. (Ramuri care se ~.) 2. (pop.) a se încrăci, a se înfurci. (Drumuri care se ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bifurcá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. bifúrcă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bifúrc și a -á v. tr. (bi- și furcă; fr. bifurquer v. intr.). Ramific în doŭă: drumu se bifurcă. Fig. Învățămîntu se bifurcă, se desparte în doŭă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink