BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
paula
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BIDIVÍU ~i m. Cal tânăr, iute și frumos, folosit, mai ales, la călărie. [Sil. -di-viu] /<turc. bedevî
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos. [Var.: bidibíu, bididíu s. m.] – Tc. bedevi.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Bidiviu ≠ mârțoagă, gloabă
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bidivíu(bidivíi), s. m. – 1. Armăsar, cal arab. – 2. (Arg.) Băiat, flăcău. – Var. bidibiu, bididiu. Tc. bedevi, de la bedu „deșert” (Șeineanu, II, 50) care este aceeași rădăcină a lui beduin. Odinioară se întrebuința și cu funcție adj.: un cal bidiviu. – Der. bididie, s. f. (arg., țiitoare, amantă), cf. sl. bedevija, „iapă arabă”.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bidivíŭ, -íe s. și adj. (turc. [d. ar.] bédevi, beduin, de unde vine și fr. bédouin). Vechĭ. Cal arăbesc sprinten: un bidiviŭ, o ĭapă bidivie. Azĭ. Iron. Cal de rasă înhămat, telegar: ține-ți bidiviiĭ, boĭerule! Fig. Om impetuos: ia oprește-te, bidiviule! – Și bididiŭ. V. ducipal.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bidiviu, bidivii s. m. (pop.) tânăr.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink