BEÚCĂ, beuci, s. f. Văgăună, scobitură neregulată săpată de ape; loc prăpăstios. [Pr.: be-u-]
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BÉUCĂ s. v. copcă, ochi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beúcă (béuci), s. f. – Rîpă, prăpastie. – Var. băucă. Origine necunoscută. Nu este deloc probabilă der. propusă de Diculescu 182, din v. germ. biugo. Este cuvînt de circulație restrînsă.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

béucă s. f. (sil. beu-), g.-d. art. béucii; pl. beuci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

béŭcă f., pl. ĭ (cp. cu vgerm. binge, ngerm. beuge, adîncătură, cotitură). Olt. Văgăună: bezna din beŭcile pădurilor, într’o beŭcă era culcușul lupuluĭ (N. Pl. Ceaur 11 și 48).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink