BETEÁLĂ s. f. 1. (Adesea fig.) Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese). [Var.: peteală s. f.] 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). [Var.: peteálă s. f.] – Din ngr. petálion.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BETEÁLĂ f. Mănunchi de fire metalice lungi, lucioase (argintii sau aurii), cu care se împodobesc miresele. [G.-D. betelii; Sil. -tea-lă] /<ngr. petali
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BETEÁLĂ s. f. (Adesea fig.) Mănunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se împodobesc de obicei miresele. [Var.: peteálă s. f.] – Ngr. petáli.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BETEÁLĂ s. (reg.) tel. (~ miresei).
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beteálă (-éli), s. f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

beteálă s. f., g.-d. art. betélii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BETEALA-REGÍNEI s. v. drăgaică, sânziană albă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink