BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. scr. berikat.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BEREGÁTĂ ~e f. pop. 1) Parte superioară a traheii, unde se află coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioară a gâtului, unde se află organele aparatului digestiv, respirator și articulator; gâtlej. ◊ A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva la răspundere; b) a forța pe cineva să accepte ceva. /<sb. berikat
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe, înghițitoare; p. ext. partea gâtului în care se află laringele; gâtlej. – Comp. sb. berikat.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BEREGÁTĂ s. v. gâtlej.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BEREGÁTĂ s. v. laringe.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beregátă (-ắți), s. f. – 1. Mărul lui Adam. – 2. Gît, gîtlej. – Istr. biricuată. Lat. *verucata, de la veruca, datorită aspectului mărului lui Adam, cf. sp. nuez (Pușcariu, Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat, Olt. și Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

beregátă s. f., pl. beregáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beregátă f., pl. (vest) ate și (est) ățĭ (la Cdr. „cp. cu sîrb. berikat”). Gîtlej, traheie: l-a apucat de beregată și l-a gîtuit. – În Serbia ghiribițe, f. pl.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink