beiliccíu, beiliccíi, s.m. (înv.) agent care strângea dijma, beilicul.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

beĭlicciú m. (turc. beĭlikči). Vechĭ. Agent care strîngea beĭlicu. V. oĭerit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink