8 definiții pentru «beatitudine»   declinări

BEATITÚDINE s. f. (Livr.) Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr. béatitude.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATITÚDINE f. Stare de fericire deplină; euforie; extaz. [G.-D. beatitudinii; Sil. be-a-] /<lat. beatitudo, ~inis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATITÚDINE s.f. Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferență față de situațiile și întâmplările din jur. [< lat. beatitudo, cf. fr. béatitude].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATITÚDINE s. f. 1. stare de fericire deplină. 2. stare patologică de euforie permanentă. (< lat. beatitudo, fr. béatitude)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATITÚDINE s. f. Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Fr. béatitude (lat. lit. beatitudo, -inis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATITÚDINE s. v. fericire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beatitúdine s. f. (sil. be-a-), g.-d. art. beatitúdinii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

beatitúdine f. (lat. beatitúdo -údinis). Fericire supremă și eternă. Cele opt beatitudini, cele opt fericirĭ ale evangheliiĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink