BEATIFICÁ, beatífic, vb. I. Tranz. (La catolici) A trece o persoană în categoria fericiților bisericii, aflați pe o treaptă inferioară sfinților. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatificare. Cf. fr. béatifier.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

A BEATIFICÁ beatífic tranz. (persoane decedate) A trece în rândul „fericiților” bisericii catolice (pentru că a respectat cu sfințenie canoanele bisericii în timpul vieții). [Sil. be-a-] /<lat. beatificare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATIFICÁ vb. I. tr. (În biserica catolică) A trece pe cineva, după moarte, în rândul sfinților. [Pron. be-a-, p. i. beatífic. / < lat. beatificare, cf. fr. béatifier].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATIFICÁ vb. tr. a trece pe cineva, după moarte, în rândul sfinților. (< lat. beatificare, fr. béatifier)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATIFICÁ, beatífic, vb. I. Tranz. (În biserica romano-catolică) A trece o persoană decedată, care a dus o viață evlavioasă, pe prima treaptă a sfințeniei. [Pr.: be-a-] – Fr. béatifier (lat. lit. beatificare).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

beatificá vb. (sil. be-a-), ind. prez. 1 sg. beatífic, 3 sg. și pl. beatífică
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATÍFIC, -Ă adj. care beatifică. ◊ (s. m. f.) cel care trăiește o bucurie spirituală. (< fr. béatifique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

beatífic a -á (ea 2 silabe) v. tr. (lat. beatifico, -ficáre). Pun în număru sfinților, canonizez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

beatífic, -ă adj. (lat. beatificus). Care te face fericit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink