BANDÍT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă¹ de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BANDÍT ~ți m. 1) Persoană care face parte dintr-o bandă; tâlhar. ~ de drumul mare. 2) fig. Persoană lacomă și fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic. /<fr. bandit, it. bandito
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BANDÍT s.m. Tâlhar; brigand; asasin. [< it. bandito, cf. fr. bandit].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BANDÍT s. m. tâlhar; brigand; gangster. (< fr. bandit, it. bandito)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BANDÍT, bandiți, s. m. Tâlhar. – Fr. bandit.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BANDÍT s. 1. v. tâlhar. 2. v. criminal. 3. v. ticălos.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bandít (bandíți), s. m. – Tîlhar, răufăcător. It. bandito, de unde și fr. bandit. – Der. banditesc, adj.; banditism, s. n.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bandít s. m., pl. bandíți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bandít m. (fr. bandit, d. it. bandito, care vine d. banda, bandă, ceată). Tîlhar. V. cetaș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink