BANALITÁTE, banalități, s. f. 1. (La sg.) Caracterul a ceea ce este banal; fel de fi comun și lipsit de originalitate. 2. (Concr.) Lucru banal, vorbă banală, idee banală. – Din fr. banalité.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BANALITÁTE ~ăți f. 1) Caracter banal. 2) la pl. Lucruri banale; vorbe banale. A spune ~ăți. [Art. banalitatea; G.-D. banalității] /<fr. banalité
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BANALITÁTE s.f. 1. Lipsă de originalitate. 2. Lucru obișnuit, comun. 3. (La pl.) Nume dat în evul mediu, în Europa apuseană, dreptului exclusiv al seniorului de a ține moară, cuptor, teasc și animale de reproducție, pentru folosirea cărora țăranii plăteau o taxă. [Cf. fr. banalité].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BANALITÁTE s. f. caracterul a ceea ce este banal; platitudine. ◊ lucru obișnuit, comun. (< fr. banalité)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BANALITÁTE, banalități, s. f. 1. (La sg.) Caracterul a ceea ce e banal; fel de a fi comun și lipsit de originalitate. 2. (Concr.) Lucru banal, idee banală. – După fr. banalité.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BANALITÁTE s. platitudine, prozaism, loc comun, (livr.) truism, (fig.) proză.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

banalitáte s. f., g.-d. art. banalității; (lucruri, vorbe) pl. banalități
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

banalitáte f. (fr. banalité). Caracteru de a fi banal. Vorbă banală: a spune o banalitate. Pl. Ideĭ saŭ vorbe banale: a vorbi banalitățĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink