BACALAUREÁT, -Ă, bacalaureați, -te, subst. 1. S. n. Examen general pentru absolvenții liceului, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituție de învățământ superior. ◊ Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S. m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BACALAUREÁT¹ ~e n. 1) Examen general, susținut la absolvirea liceului. 2) Titlu obținut în urma acestui examen. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BACALAUREÁT² ~tă, (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a susținut examenul de absolvire și a obținut diploma pentru gradul respectiv. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BACALAUREÁT s.n. Examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la o facultate; titlu obținut de absolventul unui astfel de examen. // s.m. și f. Absolvent care a trecut examenul de bacalaureat. [Pron. -la-u-re-at, pl. -te. / < fr. baccalauréat].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BACALAUREÁT, -Ă I. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmărește să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală; titlul obținut; bac³ (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BACALAUREÁT¹ s. n. (În vechea organizare a învățământului) Examen general pe care îl treceau absolvenții liceului. ♦ Titlu obținut în urma acestui examen. [Pr.: -la-u-re-at] – Fr. baccalauréat (lat. lit. baccalaureatus).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BACALAUREÁT², -Ă, bacalaureați, -te, s. m. și f. (În trecut) Persoană care a trecut examenul de bacalaureat. [Pr.: -la-u-re-at] – Fr. baccalauréat (lat. lit. baccalaureatus).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BACALAUREÁT s. (fam.) bac. (A reușit la ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bacalaureát (persoană) s. m. (sil. -la-u-re-at), pl. bacalaureáți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bacalaureát (examen) s. n. (sil. -la-u-re-at), pl. bacalaureáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bacalaureát, -ă s. (fr. baccalauréat, d. mlat. baccalaureatus, care vine d. baccaláureus, ĭar aceasta e o traducere arbitrară după fr. bachelier, flăcăŭ, și n’are nici o legătură cu lat. baca, bacă, și laurus, dafin). Acela care a trecut un examin general de liceŭ. S.n., pl. e. Examinu pe care-l trece un bacalaureat: a da, a trece, a lua bacalaureatu. – În România, acest examin a fost desființat de ministru liberal Haret în 1899 și reînființat de ministru liberal Angelescu la 1925. – Vulg. bacaloriat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink